Captură de ecran din 2015.09.13 la 12.01.29

Prima zi de gradinita…

1 Septembrie… o zi plina de emotii. Se apropie de ora noua, iar greierasii, ursuletii, fluturasii si iepurasii sunt asteptati. Si iata, micul fluturas a si venit. Bucuros, cu mami de mana, intra zambitor si isi cauta cu privirea colegii de grupa. “Zana fluturasilor” il intampina, cu dor si cu emotia de inceput. In doar 10 minute curtea lui OAKI este plina de veselie. Pe ici pe acolo, noii veniti se acomodeaza mai greu, dar familia OAKI, impreuna cu mami si tati alaturi, le ofera siguranta de care au nevoie.

Jocul a inceput, leaganele, balansoarele sunt pline, iar cei de-ai casei au inceput sa culeaga legumele coapte din gradina. Nerabdarea copiilor si emotiile parintilor strang randurile, iar „ zanele” noastre ne bucura cu vorbe frumoase de „ bun venit” Copiii sunt nerabdatori sa intre in salile de grupa, iar parintii cu greu se dau dusi de langa ei. Le simt emotiile, sunt ca de examen. O parte dintre ei se indreapta spre iesire, iar cei noi in familia OAKI asteapta in curte. II asigur ca le este bine copiilor, iar cu rabdare, incredere si dragoste, cei mici se vor simti in siguranta in cel mai scurt timp.

Ne pregatim sa intram in gradinita, unde vom servi masa de fructe. Cu mic cu mare ne asezam la masa si ne bucuram din plin de fructele aduse de mama ursoaica. Cel mai mic ursulet isi aduce aminte de mami, se intristeaza, dar este primit in dansul fluturasilor, care isi intind larg aripile si ne invita sa calatorim impreuna intr-o lume de basm. Greierasii sunt in plina creatie, si-au creionat pe chitara notele muzicale, asa ca astazi in gradi jocul si voia buna ne proiecteaza pe toti intr-o lume magica.

Nici nu stiu cand a trecut timpul, dar a si sosit ora pranzului . Ne tinem de manuta, cu o lumanare aprisa pe masa, si spunem in semn de recunostinta:

„ De la Soare pofta mare,

De la Luna pofta buna,

De la stele mititele ca si ele-s frumusele,

Masa binecuvantata, pofta buna!”

Nu terminam bine masa, ca a si sosit mami. Cu bucurie ii aratam cum am colorat aripile de fluturas, masca de ursulet, urechile vesele de iepurasi si chitara micului greieras. Cu roseata in obraji, cei mici o pornesc fericiti spre casa, maine este o noua zi de gradi.

1,306 total views, 3 views today